DIMITRIE CANTEMIR


*****************
DIMITRI CANTEMIR
Istorie Literară:
O descoperire senzatională de G. Mihăilă
https://arhiva.romlit.ro/index.pl/o_descoperire_senzational
Cresterile si descresterile Imperiului Otoman -
Textul original latin în formă finală revizuită de Dimitrie Cantemir
De curând a apărut la Editura "Roza Vânturilor" impunătoarea editie a uneia din operele fundamentale ale lui Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673-21 august 1723), cel mai strălucit spirit românesc, deschizător de orizonturi la începutul secolului al XVIII-lea: Demetrii Cantemirii Incrementorum et Decrementorum Aulae Othmannicae libri tres - Cresterile si descresterile Imperiului Otoman, textul original latin în forma revizuită de autor, facsimil al Manuscrisului Lat. - 124 de la Biblioteca Houghton, Harvard University, Cambridge, Mass., publicat cu o introducere de Virgil Cândea, membru al Academiei Române (1999, CIV +1064 p. facsimile + II pl., in folio).
Istoricul alcătuirii acestei opere în latina savantă a vremii, al avatarurilor manuscrisului original si al editiilor textului tradus si prelucrat în engleză si în alte limbi, inclusiv în română, este expus pe larg de Virgil Cândea, adevărat "secretar postum" - după propriile-i cuvinte - al învătatului domn al Moldovei. Splendida reproducere facsimilată a celor 1064 de pagini este însotită de studiul introductiv, Manuscrisul original al Istoriei Imperiului Otoman de Dimitrie Cantemir (p. XVII-LVII; versiunea engleză de Sergiu Celac, p. LIX-CII). Acesta este precedat de o prefată - Întâia aparitie a textului original al celor mai celebre cărti scrise de un român (p. VII-XI; versiunea engleză, p. XII-XVI), semnată de Dan Zamfirescu, directorul editurii, care, evocând profilul complex al scriitorului, savantului si omului politic Dimitrie Cantemir, relevă, între altele: "Opera lui de turcolog, cel dintâi turcolog de talie si influentă europeană, capătă astfel o semnificatie nouă în perspectiva secolului si mileniului ce ne asteaptă. Cunoasterea si pretuirea ei la adevărata valoare au devenit însă posibile abia o dată cu descoperirea de către profesorul Virgil Cândea, în 1984, a manuscrisului în forma ultimă, cu îndreptările autorului, manuscris în care se păstrează originalul în limba latină, niciodată editat, al Istoriei Imperiului Otoman. Este fără îndoială cea mai senzatională dintre descoperirile acestui veac în domeniul literelor românesti" (p. X).
Reamintind principalele cercetări monografice consacrate în secolul nostru învătatului domn - ale lui N. Iorga (1901), I. Minea (1926) si P.P.Panaitescu (1958), în cadrul unei bogate bibliografii, înregistrate în anii din urmă de specialisti -, exegetul actual, care a întreprins cu un grup de colaboratori reeditarea critică a întregii mosteniri literare si stiintifice a lui Dimitrie Cantemir, subliniază faptul că domnul moldovean s-a bucurat de faimă europeană încă în timpul vietii si "cel putin un secol - al XVIII-lea - ea a fost durabilă" (p. XVII). Operele sale, scrise în română, latină si turcă, au fost traduse în opt limbi: arabă, bulgară, engleză, franceză, germană, greacă, italiană si rusă, circulând în manuscrise si în editii tipărite de la Sankt-Petersburg, Moscova, Iasi si Bucuresti până la Londra, Paris, Hamburg, Leiden si în Statele Unite, la Cambridge (Massachusetts), iar în Sud-Est, la Constantinopol, Muntele Athos si Alep.
Trăind, cu mici întreruperi, peste două decenii în metropola de la Bosfor, tânărul fiu de domn si-a lărgit cunostintele în limbile de cultură ale vremii - latina, greaca, slavona, turca, araba, persana -, precum si în domeniul politic, diplomatic, militar, astfel că a putut sesiza primele semne ale slăbirii puterii otomane: asediul neizbutit al Vienei si cucerirea Azovului de către Rusia. Drept consecintă, el a putut întelege mai bine decât alti contemporani străini "cursul inexorabil al ădescresteriiă otomane, de care erau legate si aspiratiile către libertate ale patriei sale" (p. XXII). Asa se face că, investit domn al Moldovei în noiembrie 1710, Dimitrie Cantemir s-a îndreptat curând spre alianta secretă cu Rusia (aprilie 1711), în speranta obtinerii autonomiei depline a tării si redobândirii teritoriilor ocupate de turci în secolele precedente, dar - cum se stie - campania de la Prut, insuficient pregătită a lui Petru I, sprijinit de oastea moldovenească (11-22 iulie), s-a încheiat cu un esec. În aceste conditii, refugiul în Rusia a fost singura solutie, în asteptarea unei reîntoarceri, care n-a mai avut loc, până la moartea-i prematură, la nici 50 de ani.
Dar răstimpul de peste un deceniu petrecut în Rusia, ca înalt sfetnic al lui Petru I, a marcat pentru fostul domn apogeul creatiei sale stiintifico-literare si al prestigiului international, fiind ales - primul dintre români - membru al unei Academii europene, si anume al celei din Berlin, la 11 iulie 1714, cu peste un secol si jumătate înaintea întemeierii celei de la Bucuresti. "Calitatea scrierilor si justetea judecătilor i-au dat lui Cantemir - subliniază Virgil Cândea - supremele satisfactii pe care le poate astepta un cărturar: admiratia contemporanilor si a posteritătii, dar mai ales confirmarea hotărâtoare a istoriei" (p. XXV): în secolul următor, tările sud-est europene, între care un loc de seamă îl ocupă România, si-au extins sau câstigat autonomia până la independenta deplină.

Între alte scrieri, încheiate sau elaborate în Rusia, tripticul major, care i-a asigurat gloria postumă, este constituit din: Incrementa et Decrementa Aulae Othmannicae, începută - potrivit precizărilor aduse de Andrei Pippidi - în limba greacă, la Constantinopol, în anii 1706-1710, transpusă si încheiată în latină, în Rusia, după 1714; Descriptio Moldaviae, redactată în anii 1714-1716, tipărită mai întâi în traducere germană (1769-1770 si 1771), apoi în rusă (1789) si în română, de mai multe ori, începând din 1825, în sfârsit în latină, după o copie imperfectă (1872, reeditată, cu o nouă traducere, în 1973): Historia Moldo-Vlachica, scrisă în 1717 (tipărită abia în 1983) si amplificată în limba română, în 1719-1722: Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, neterminat însă si publicat, cu imperfectiuni, abia în 1835-1836, iar apoi la începutul secolului nostru. Această impunătoare operă, concepută pe o largă bază documentară (peste 150 de autori si scrieri anonime, în 11 limbi clasice si moderne), a devenit sursă de inspiratie si model pentru reprezentantii Scolii Ardelene, începând cu initiatorul acesteia, Ioan Inocentiu Micu-Klein, în lupta de emancipare si unitate natională a românilor. Căci chiar de la al doilea titlu al operei, asezat după Pridoslovie, ideea unitătii si continuitătii este formulată cu toată claritatea: Hronicon a toată Tara Românească (carea apoi s-au împărtit în Moldova, Muntenească si Ardealul) din descălecatul ei de la Traian Împăratul Râmului. Asisderea pentru numerele snumelet carele au avut odată si carele are acmu. Si pentru Romanii carii, de atuncea într-însa asăzindu-să, într-aceeasi si până acmu necontenit lăcuesc.1 Acesta este deci testamentul său, în care istoria poporului român este expusă doar până în secolul al XIII-lea, desi în intentie trebuia să ajungă până în epoca sa, despre care dăduse unele informatii atât în Descriptio Moldaviae si în Vita Constantini Cantemyrii, cât si în alte scrieri, inclusiv în cea care a ajuns curând în Occident si a fost tipărită în trei limbi de circulatie internatională: Istoria Imperiului Otoman.
Într-adevăr, sosit la Londra, în 1732, ca ambasador al Rusiei, Antioh Cantemir (10 septembrie 1708 - 31 martie 1744), fiul domnului moldovean si al Casandrei Cantacuzino (ea însăsi fiică a lui Serban Cantacuzino, fost domn al Tării Românesti), a socotit necesar să se devoteze - cum subliniază Virgil Cândea - "publicării operelor părintelui său, pe lângă activitatea sa de diplomat si mai ales de poet, care i-a conferit un loc de seamă în literatura rusă modernă" (p. XXXIX)2. Sprijinit de regina Carolina (germană de origine), sotia regelui George II, Antioh a încredintat voluminosul manuscris al operei, ce putea interesa imediat cercurile europene, pastorului-istoric Nicholas Tindal, care l-a tradus în engleză - cum se va vedea - cu unele comprimări si prelucrări, tipărind în cel mai scurt timp, în două tomuri, legate împreună: The History of the Growth and Decay of the Othman Empire, Part I... Written originally in Latin by Demetrius Cantemir, late Prince of Moldavia. Translated into English from the Authors own manuscript, by N. Tindal, M.A.Vicar of Greath Waltham in Essex...(Londra, 1734, XVI + 4 + 272 p. + planse, in folio); Part II... (1735, p. 273-460 + planse, in folio; o parte a tirajului a fost difuzată mai târziu, în 1756, de o altă librărie, cu o nouă foaie de titlu si o altă legătură).
Demn de subliniat este faptul că, pe lângă portretul autorului si imaginea palatului său din Constantinopol, după un desen propriu, în partea finală a cărtii (t. II, p. 455-460), se află o biografie a sa, nesemnată, la a cărei redactare cercetătorii presupuseseră de mult participarea lui Antioh, dar care abia o dată cu descoperirea de către Virgil Cândea a manuscrisului original, legat împreună cu Istoria, s-a dovedit a fi o traducere partial abreviată a textului francez cu titlul: La Vie du Prince Demetrius Cantemir, écrite de la main propre d'Antiochus Cantemir, son fils cadet, ministre plénsipotentiairet de sa Majesté Czarienne à Londres3.
Pe cât de operativ a fost realizată editia engleză, pe atât de repede au reactionat cercurile savante franceze si germane. Încă în 1740, abatele Prévost a publicat în revista sa "Le Pour et le Contre" - cum a arătat regretatul Alexandru Dutu - traducerea biografiei domnului moldovean si "plusieures notes de l'Histoire des Turcs du Prince Cantemir". Curând după aceea - în conditiile în care Antioh Cantemir trecuse în 1738 ca ambasador la Paris -, apărea traducerea integrală, realizată de "Monsieur de Joncquières, Chanoine Régulier de l'Ordre Hospitalier du Saint Esprit de Montpellier", sub titlul: Histoire de l'Empire Othman, où se voient les causes de son Aggrandissement et de sa Décadence avec des Notes très instructives par S.A.S. Démétrius Cantimir, Prince de Moldavie (Paris, 1743, paralel in-4o, în 2 tomuri, legate împreună, si in-12o, în 4 volume, la librării diferite, cu o ornamentatie mai săracă decât editia engleză, cu retraducerea în franceză a biografiei lui Dimitrie Cantemir, în versiunea lui N. Tindal, t.II, p. 318-324, resp. t. IV, p. 468-488) .
Tot astfel, cărturarul german Johann Lothar Schmidt a tipărit în 1745, la Hamburg, cu bogate adnotări si preluând ilustratia din editia princeps, traducerea germană a operei cantemiriene împreună cu biografia autorului: Geschichte des Osmanischen Reichs nach seinem Anwachse und Abnehmen, beschrieben von Demetrie Kantemir, ehemaligen Fürsten in Moldau... Aus dem Englischen übersetzt (64 + 854 p. + planse; biografia, p. 841-852).4

În afară de aceste două traduceri, care se adaugă editiei engleze, Virgil Cândea citează si o a treia, în italiană, "începută de Antioh Cantemir, dar continuată de prietenul său abatele Ottavio Guasco", fără a o termina însă: Dell'Accrescimento e Decadenze dell'Impero Othmano o sia Epitome dell'Istoria Turca. Parte prima... Originalmente scritta in Latino da Demetrio Cantemir, Prencipe di Moldavia, già tradotta in Inglese da Nicolò Tindal, ed ora in Italiano da Antioco Principe Cantemir, Figlio dell'Autore (p. XXXVIII)5.
Tot astfel ni se semnalează existenta transpunerii independente a unor părti din opera cantemiriană în cadrul unei Istorii universale engleze, în mai multe volume (Londra, 1736-1765, si alte editii), cu o versiune franceză (1742-1792, si alte editii) si una germană (1746-1814), în care volumul consacrat istoriei turcesti are titlul: Geschichte des Osmanischen Reich von seiner Entstehung bis auf die neuesten Zeiten. Nach Kantemir, Galetti und d'Ohsson. De aici, în fine, textul a fost tradus, cu unele prescurtări, în limba rusă: Istorija Tureckogo gosudarstva ot samogo osnovanija do novejsich vremen. Perevod ot nemseckogot, kn. I-II, Moscova, 1828.
Un moment semnificativ pentru cultura română l-a constituit amplul proiect al Academiei Române de editare a Operelor Principelui Dimitrie Cantemir, început în 1872. În cadrul acestuia, luptătorul pasoptist, juristul si publicistul Iosif Hodos, unul din întemeietorii Societătii Academice Române, a redat după versiunea germană: Istoria Imperiului Otoman. Cresterea si scăderea lui, cu note foarte instructive de Demetriu Cantemir, Principe de Moldavia. Traducere de Dr. Ios. Hodosiu, Partea I-II, Bucuresti, 1876-1878 (42+sIIt+410 p.; p. 411-880+CXXXVIII p. + I pl.: Palatul Printului Dimitrie Cantemir, în Constantinopol. Evident, pe lângă includerea notelor în subsolul paginilor, Hodos a tradus si Viata lui Demetriu Cantemir, fost domn al Moldovei (p. 795-807)6.
Reamintind, de asemenea, editia selectivă din versiunea engleză a lui Tindal, cu studii si note, realizată de Alexandru Dutu si Paul Cernovodeanu, la tricentenarul nasterii domnului moldovean (Dimitrie Cantemir, Historian of South East European and Oriental Civilization. Extracts from ăThe History of the Ottoman Empireă, Bucuresti, 1973), Virgil Cândea încheie impresionanta trecere în revistă cu tălmăcirea în limba turcă a dr. Özdemir Çobanoglu, care, în conditiile epocii noastre de apropiere si comprehensiune, a făcut accesibilă această operă cititorilor din tara sa: Dimitri Kantemir, Osmanli imparatorlugu'nun yükselis ve çökus tarihi, vol. 1-2, Ankara, 1979.
Asadar, oferind cercurilor savante si politice din Europa o Istorie a Imperiului Otoman din secolul al XIII-lea până la începutul celui de-al XVIII-lea, bazată în mare măsură pe izvoare turcesti si bizantine, dar si pe propriile observatii, prezente mai ales în partea a doua si în numeroasele note complementare, dedicate în special institutiilor, obiceiurilor si culturii turcesti sau unor personaje marcante, cartea lui Dimitrie Cantemir, difuzată la scurte intervale în engleză, franceză si germană, iar apoi, în formă selectivă, si în rusă, a înlocuit în bună măsură scrierile similare mai vechi, dintre care profesorul Halil Inalcik mentionează doar două - una a lui Fr. Sansovino (Venetia, 1582) si alta datorată lui P. Ricaut si R. Knolles (3 volume, Londra, 1687-1700)7.
Cartea a fost apreciată, pe drept cuvânt, de istoricii secolului al XVIII-lea, între care Edward Gibbon si traducătorul german J.L. Schmidt, care a făcut în prefata sa "o remarcabilă analiză a versiunii engleze", străduindu-se "să-i completeze lacunele prin adnotări proprii, adăugate - cum remarcă Virgil Cândea - celor ale lui Cantemir si Tindal" (p. XLIV). Alături de opiniile acestora, Paul Cernovodeanu selectează într-un capitol aparte din editia citată aprecieri elogioase datorate lui Voltaire, abatelui Ottavio Guasco, cel care a continuat traducerea italiană a lui Antioh Cantemir, si altor savanti ai epocii (XVIIIth Century Echoes, p. 319-329). În acest fel, până în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea si chiar la începutul celui de-al XIX-lea, când mai apăreau încă versiuni prescurtate ale Istoriei Imperiului Otoman, "imaginea pe care învătatii europeni si-au făcut-o despre acest stat, despre cultura si institutiile lui a fost, în mare măsură, datorată lui Dimitrie Cantemir" (p. XXVIII). În legătură cu aceasta, caracterizarea dată de Nicolae Iorga, autor el însusi al unei istorii similare în limba germană (Geschichte des Osmanischen Reiches, nach den Quellen dargestellt, Band I-V, Gotha, 1908-1913), rămâne valabilă si astăzi: "Întorcându-ne la valoarea istorică a cărtii lui Cantemir, ea e de la 1650-70 înainte superioară. De aici ea poate fi întrebuintată cu folos, dacă nu cu sigurantă (...). Si aceasta fără a vorbi de note. Dacă si notele la partea întâi, cu stirile multe si variate ce cuprind asupra istoriei, moravurilor, culturii orientale din timpul său, formau un repertoriu pretios de informatii, cu atât mai mult pentru partea din urmă, în care asemenea notite nu se întâlnesc numai digresiv si sporadic, ci formează ratiunea de a fi a notelor, le ocupă în întregime. Fără folosirea si a acestor note, istoria turcească în secolul al XVII-lea nu se poate scrie"8.
Asa stând lucrurile, nimic nu justifica nici pe departe critica pătimasă, la distantă de un secol, întreprinsă de Joseph von Hammer-Purgstall, într-o amplă "recenzie" (1824), doar pentru că el însusi pregătea o amplă Geschichte des Osmanischen Reiches, în zece volume (1827-1835), pe care acelasi savant turc Halil Inalcik o caracterizează: "în cea mai mare parte o compilatie a cronicilor otomane". Si, dacă în deceniile din urmă, P.P. Panaitescu rămăsese impresionat de critica istoricului austriac9, cercetătorii ulteriori - Aurel Decei, Mihai Berza, Gh.I.Constantin, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Virgil Cândea însusi - au restabilit dreapta apreciere pe plan european a operei cantemiriene10.
Dar, cum ne previne cu deplină justificare D-sa, "tot ce s-a scris până acum despre cartea lui Cantemir, evaluarea operei si, astfel, aprecierea competentei de turcolog a autorului ei vor trebui revizuite în lumina unui fapt nou: descoperirea manuscrisului original". În fond, opera nu a fost publicată niciodată în versiunea latină a autorului si "nici măcar în întregime", căci "Tindal nu a tradus, ci mai degrabă a prelucrat cartea lui Cantemir", manuscrisul acesteia rămânând necunoscut specialistilor "timp de 250 de ani" (p. XLVII). Este adevărat că acestia aveau cunostintă de copia lui G.S.Bayer(păstrată la Institutul de Stiinte Orientale din St.-Petersburg al Academiei de Stiinte a Rusiei), din păcate, lacunară si cu erori de lectură, cum a observat Gr. G. Tocilescu, obtinând în 1878 o transcriere a acesteia pentru Academia Română (B.A.R., ms. lat. 74 si 75).
Or, "manuscrisul latin, în ultima formă, revăzută de Dimitrie Cantemir" (p. XLVII), fusese dăruit lui N. Tindal, cum rezultă dintr-o scrisoare a lui Antioh, datată 1 august 1737 si publicată în Rusia, în 1903. De atunci încoace doar tenacitatea de "explorator" în diverse biblioteci si fonduri arhivistice a lui Virgil Cândea a putut duce la redescoperirea acestui manuscris, acum 15 ani, si descifrarea drumului său sinuos până în Statele Unite ale Americii. Fapt este că Tindal l-a vândut unui "amateur éclairé", contele Friedrich von Thoms (1696-1746), diplomat german la curtea Angliei, cunoscut lui Antioh Cantemir, prenumerant la editia engleză, "posesorul unei bogate biblioteci de manuscrise si cărti rare" (p. XLVIII), stabilit ulterior în orasul Leiden. Informatia, publicată într-o revistă germană din 1744 si devenită cunoscută la noi printr-un articol al lui Gr. Ploesteanu ("Vatra", 1983, nr. 3, p. 14), cuprinde în acelasi timp detaliul că acelasi conte cumpărase si manuscrisul original al Descrierii Moldovei, ale cărui urme editorul de astăzi speră, ca si noi toti, să le descopere cândva, căci, la trei ani după moartea savantului posesor, cele două manuscrise au fost vândute de sotie prin licitatie publică, la Leiden, începând din 13 octombrie 1749. În catalogul Bibliotheca Exquisitissima Thomasiana, publicat în acelasi an, figurează la nr. 513 opera lui Dimitrie Cantemir, Incrementa..., iar la nr. 97, Descriptio Moldaviae. Detaliile descrierii primei dintre ele provin desigur din notele fostului proprietar, ce le detinea desigur de la Antioh Cantemir si de la Nicholas Tindal: "lucrare dictată secretarului său, cu corectări de mâna principelui, care a scris el însusi însemnările marginale". Cine a cumpărat însă manuscrisul nu se stie; trecând prin mâini particulare, el a reapărut "în circuitul valorilor stiintifice abia în 1901, când anticarul Otto Harrassowitz din Leipzig îl vinde Universitătii Harward din Cambridge, Massachusetts (S.U.A.)", cum aflăm din detaliata descriere a editorului actual (p. L).

Interesul acestei prestigioase universităti, întemeiate în 1636, pentru o atare operă se explică prin extinderea programului de studii istorice spre alte continente, initiat de profesorul A.C. Corlidge (1866-1928). Plata manuscrisului s-a făcut dintr-o substantială donatie a unui fost absolvent, devenit avocat si înalt functionar, Charles Minot (1810-1866). Cu toate acestea, dificultatea studierii textului latin a tinut departe pe cercetători, desi în 1955 o doctorandă, preocupată chiar de Dimitrie Cantemir, a luat cunostintă de existenta lui. Cum însă Virgil Cândea a căutat "Cantemiriana" de-a lungul câtorva decenii prin toate bibliotecile unde a studiat, a avut prilejul, în 1984, ca "fellow la Wilson Center" (Washington, D.C.) să consulte fisele trimise de Bibliotecile Universitătii Harward pentru The National Union Catalog. Pre-1956 Imprints (serie începută în 1957), atât ale cărtilor tipărite, cât si ale manuscriselor ce le posedau (întrucât nu participaseră la catalogul similar de manuscrise): or, această "întâmplare" i-a scos la lumină pretiosul manuscris, căutat timp de două secole si jumătate în Rusia, în urma unor informatii gresite.
Realizând acum editia facsimilată pe baza microfilmului obtinut în 1984 de la Houghton Library, savantul editor descrie, în încheiere, manuscrisul, ce reprezintă "copia pe curat a ciornei autorului, executată până la p. 579 de un copist, iar partea următoare de altul. Copistii au lăsat locuri libere pentru cuvintele scrise cu caractere arabe, titlurile paragrafelor de la începutul si din cuprinsul capitolelor, ca si pentru cuvintele ilizibile în ciornă. Aceste locuri au fost completate de Cantemir însusi, care a revăzut integral textul copiat, conferindu-i astfel valoarea de formă ultimă a operei sale" (p. LX). Redăm aici descrierea sumară a acestui manuscris pe hârtie albă (31,7 x 20 cm; scoartele învelite în catifea rosie, 33,5 x 20,5 cm), cu mentionarea paginilor după numerotarea originală, separată pentru fiecare sectiune, si cea continuă, adoptată în editia facsimilată (vezi p. LIV-LV, CIII-CIV):
Praefatio (p. 1-49, resp. 1-49; cuprinde III capitole).
Incrementa Aulae Othmannicae sive Aliothmannicae Historiae Synopsis, modificat de altă mână: Incrementorum & Decrementorum Aulae Othmannicae sive Aliothmannicae Historiae a prima Gentis origine ad Nostra usque tempora deductae libri tres (p. 1-246, resp. 50-295).
Liber I (p. 1-80, resp. 50-129; cuprinde IX capitole, de la Suleiman Shah până la Murad II).
Liber II (p. 81-246, resp. 130-295; cuprinde XII capitole, de la sSultan Mehmed IIt până la Sultan Mehmed IV).
Decrementa Aulae Othmannicae
sLiber IIIt(P. 245-530, resp. 296-579; cuprinde V capitole, de la sMehmed IVt până la Sultan Ahmed III). Toată această parte apartine primului copist, care a scris cu litere mai mari, înclinate spre dreapta.
Annotationes ad Historiae Othmannicae Librum I (p. 1-82, resp. 580-661).
Ad Librum II (gresit: Libri; p. 82-279, resp. 661-858).
Annotationes ad Decrementa Aulae Othmannicae. Lib. III (p. 1-206, resp. 859-1064). Această a doua parte apartine celui de-al doilea copist, care a scris cu litere mai mici, aproape drepte.
La sfârsitul manuscrisului sunt legate cele 18 file (hârtie albastră, 31 x 19 cm), cuprinzând, cum am semnalat mai sus, Viata lui Dimitrie Cantemir, scrisă de Antioh în limba franceză.
În asteptarea editiei critice si a traducerii integrale în limba română, pe care le pregăteste Dan Slusanschi, cititorii au deocamdată la dispozitie o parte, oferită, cu un studiu introductiv si comentarii ale descoperitorului, în paginile revistei "Manuscriptum": D. Cantemir, Istoria Imperiului Otoman. Praefatio - Prefată, cu cele trei capitole ale sale: I. Hegira cum aera christiana comparata - Hegira comparată cu era crestină; II. De gente et nomine Turcarum - Despre neamul si numele turcilor; III. Origo prosapiae Aliothmanicae - Obârsia stirpei aliotmanice (anul XVI, 1985, 2(59), p. 17-42; anul XVII, 1986, 1(62), p. 33-56; anul XXI, 1990, 3-4 (80-81), p. 10-27).
Pentru a da o idee de stilul cantemirian, în transpunerea celui ce s-a afirmat ca un bun cunoscător al latinei savante din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, vom reproduce câteva fraze chiar de la începutul Prefatei: "Având noi a înfătisa luminii publice cresterea si descresterea Imperiului Otoman, de la însăsi obârsia sa, dinainte ne ies în cale, spre a le explica, unele fapte istorice si genealogice mai de seamă, în privinta cărora prea adesea marii si seriosii istorici ai crestinătătii ni s-au părut a cădea din greu în greseală. Între acestea, locul de căpetenie trebuie dat comparatiei dintre era crestină si anul Hegirei, cu ajutorul căreia, urmând socoteala mahomedanilor, am socotit că expunerea aceasta însirui mai potrivit".
Cât priveste strădania relatării cât mai obiective a faptelor - ideal greu de atins de vreun istoric -, Dimitrie Cantemir îsi previne astfel cititorii: "Căci, de vreme ce nici cele ce se petrec dinaintea ochilor nostri nu suntem în stare să le istorisim astfel încât povestirea noastră să fie în orice privintă desăvârsită si lipsită de greseli, cine altul decât un smintit ar cuteza să afirme că va înfătisa fără nici o abatere care s-au petrecut cu atâtea veacuri mai înainte(...)?"
Confruntând textul original al lui Cantemir - în primul rând, Prefata - cu editia lui Tindal, cei doi exegeti au constatat că acesta "a suprimat unele pasaje si a reformulat altele, a omis cuvintele cu caractere arabe si interesantele desene de la p. 613 (numerotarea noastră), a sectionat cartea I, obtinând patru cărti", în timp ce în titlul operei se precizează libri tres: primele 5 capitole din Liber I au devenit cartea I, celelalte 4 - cartea a II-a, iar Liber II si III au devenit cărtile a III-a si a IV-a. Mai mult, "pentru comoditatea lecturii, el a deplasat adnotările din a doua parte a manuscrisului la sfârsitul capitolelor, procedeu fără îndoială practic, dar care arată libertătile cu care traducătorul a intervenit în original" (p. LVI; în editia germană si în cea românească ele sunt plasate chiar în josul paginilor). În acest fel, Tindal a micsorat întrucâtva caracterul independent al acestor note, care depăsesc ca volum (585 pagini) textul Istoriei propriu-zise (530 pagini), tributare izvoarelor, în cea mai mare parte, în special pentru epocile mai vechi. Este interesant de observat că, chiar fără a cunoaste structura manuscrisului, Nicolae Iorga a intuit foarte bine caracterul relativ independent al notelor complementare în viziunea lui Dimitrie Cantemir însusi: "Poate, în fine, că, dacă ar fi trăit să-si publice singur cartea, el ar fi pus toate ăAdnotatiunileă la o parte, pe când în editiile ce avem ele se află împărtite la sfârsitul capitolelor sau în josul paginilor"11.

Asadar, putem conchide, împreună cu editorul actual, că reproducerea facsimilată a textului latin "oferă dovada peremptorie că Istoria Imperiului Otoman a lui Dimitrie Cantemir, operă atât de răspândită, citată si comentată de aproape trei secole, nu a fost niciodată cunoscută în forma ei originală (...). Avantajul examinării textului în forma lui autentică si, astfel, posibilitatea unei mai bune cunoasteri a celebrei opere cantemiriene ni se par a justifica pe deplin publicarea cărtii de fată" (p. LVI). Cu emotia regăsirii acestei comori a istoriografiei si literaturii române din primele decenii ale secolului al XVIII-lea, constatăm că abia acum ea îsi poate găsi adevăratul loc de frunte în creatia românească de expresie latină, cu reale valori narative si artistice. Emotia este cu atât mai mare, cu cât ea revine acasă, în forma ei originală, tocmai de dincolo de Ocean, unde cel mai putin se asteptau exegetii s-o găsească.
Nu putem decât să felicităm pe savantul istoric ce a descoperit-o si a întreprins, cu ajutorul Editurii "Roza Vânturilor" si al sprijinitorilor materiali, reproducerea ei, însotită de amplul studiu privind difuzarea în timp si spatiu, precum si periplul de-a dreptul fantastic al manuscrisului original, studiu oferit si cercetătorilor străini în engleză - limba tării care ne-a dat editia princeps, acum 265 de ani, si a celei ce adăposteste de aproape un secol acest manuscris. Tocmai aceste considerente ne-au determinat să dăm o extindere mai mare decât de obicei prezentării acestei editii, ce se cuvine să se afle în marile biblioteci publice din toată tara, pe masa cercetătorilor istorici si filologi, a celor care predau istoria si literatura română tinerelor generatii de studenti si elevi în clasele superioare de liceu. Este timpul să cunoastem în forma originală marile culmi ale creatiei românesti, care s-au aflat la nivelul stiintei europene, ba chiar în cazul de fată a devansat-o, dovadă traducerea si publicarea rapidă, în decurs de un deceniu - între 1734/5 si 1745 -, a celebrei opere cantemiriene în editii somptuoase, de referintă, în trei limbi de circulatie internatională - engleză, franceză si germană. Si, dacă la aceasta adăugăm tentativa redării, tot cam pe atunci, în italiană, transpunerea rezumativă în rusă (1828), traducerea în română (1876-1878) si cea în limba turcă (1979), avem imaginea completă a difuzării Istoriei Imperiului Otoman de la Londra, Paris si Hamburg până la Bucuresti, Moscova si Ankara. Reproducerea în facsimile a textului original latin în toată plenitudinea lui încheie acest drum lung si deschide perspectiva editiei critice si a transpunerii integrale românesti a celebrei opere cantemiriene.


Note
1 Operele Principelui Dimitrie Cantemir, Tomul VIII. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, publicat de pre originalul manuscript al autorului de Gr. G. Tocilescu, Bucuresti, 1901, p. 57.
2 Vezi, între altele: Antioh Cantemir, Sobranie stichotvorenij, St. - Petersburg, 1956; Stihuri, în româneste de Virgil Teodorescu, Studiu introductiv de Paul Cornea, Bucuresti, 1966 (Ed. 2, Iasi, 1979); Satiry i drugie stichotvornye socinenija. Satire si alte poetice compuneri... Editie bilingvă. Traducerea de A. Donici si C. Negruzzi, Chisinău, 1988; Cornelia Cârstea, Antioh Cantemir, Craiova, 1984; Helmut Grasshoff, Antioch Dmitrievic Kantemir und Westeuropa, Berlin, 1966.
3 Publicată, cu un studiu introductiv, de către descoperitor: La Vie du Prince Dimitrie Cantemir,écrite par son fils Antioh. Texte intégral d'après le manuscrit original de la Houghton Library, "Revue des études sud-est européennes", t. XXIII, 1985, no. 3, p. 203-221. În numărul următor, 4, al aceleiasi reviste, autorul a dat o primă descriere a manuscrisului cuprinzând Istoria Imperiului Otoman: Life Story of a Manuscript: Dimitrie Cantemir's History of the Othmann Empire (p. 297-312).
4 Biblioteca Academiei Române posedă toate aceste editii, descrise în Bibliografia românească veche de Ioan Bianu si Nerva Hodos, tomul II, Bucuresti, 1910, nr. 209, p. 48-49 (si în tomul IV, de Ioan Bianu si Dan Simonescu, 1944, p. 237-238), nr. 297, p. 133-134 (cele două părti ale tirajului versiunii engleze); nr. 231A, B, p. 66-70 (cele două editii paralele franceze); nr. 238, p. 84 (traducerea germană).
5 A fost semnalat în Arhivele de la Moscova de Gr. G. Tocilescu, în Raportul său către Academia Română. Vezi Nicolae Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821), Vol.I. Epoca lui Dimitrie Cantemir. Epoca lui Chesarie de Râmnic, editie îngrijită de Barbu Theodorescu, Bucuresti, 1969, p. 319, nota 546 (editia princeps, 1901).
6 La B.A.R., Partea I are adăugată mentiunea (cu creionul): sVol. IIIt, iar Partea a II-a, sVol. IVt, se întelege din colectia de Opere; Vol.II cuprinde traducerea Descrierii Moldovei, realizată tot de Iosif Hodos (1875), textul latin constituind Vol. I, îngrijit de Al. Papiu-Ilarian (1872). Succinte informatii despre cărturarul ardelean pot fi găsite în Dictionar de lingvisti si filologi români, semnat de Jana Balacciu si Rodica Chiriacescu (Bucuresti, 1978, p. 145), si în sinteza Membrii Academiei Române, 1866-1996, realizată de Dorina N. Rusu (Iasi, Fundatia Academică "Petre Andrei", 1996, p. 162).
7 Imperiul Otoman. Epoca clasică, 1300-1600, editie si studiu introductiv de Mihai Maxim, traducere... de Dan Prodan, Bucuresti, 1996, p. 421 (Bibliografie selectivă. II. Istorii generale).
8 Istoria literaturii române..., Vol. I p.310-311
9 Dimitrie Cantemir. Viata si opera, Bucuresti, 1958, p. 172-175.
10 Pe lângă studiile primilor doi autori, citati de Virgil Cândea, ne îngăduim să adăugăm aici: Gh. I. Constantin, La réactualisation de l'Histoire de l'Empire Ottoman de Démètre Cantemir - à l,'occasion de la commémoration du 300ème anniversaire de la naissance de l'auteur, extras din Cultura turcica, Volumen V-VII, Ankara, 1968-1970, p. 55-66; Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Dimitrie Cantemir, istoric al Imperiului Otoman, "Studii", Revistă de istorie, t. 26, 1973, 5. p. 971-989.
Ċ
Darcy Carvalho,
29 de dez. de 2019 16:04
Comments